Biserica a fost construită în anul 1666, de către vornicul de poartă Apostol Talpeş şi postelnicii Ioan şi Simion Popescu. Aceasta a fost reclădită în 1816 - 1820, cu reparaţii în 1935, când a fost reînvelită cu şindrilă şi consolidată în anul 1994.
În secolul al XVIII-lea biserica a suferit multe reparaţii şi a beneficiat de danii şi scutiri de dări.
După ce schitul din lemn a devenit metoh al Episcopiei Romanului în anul 1794, acesta nu a mai rezistat mult timp. Din acel schit s-a mai păstrat doar crucea veche de pe turla bisericii.
La data de 5 martie 1816, monahul Nicodim Popescu se obliga să construiască o altă biserică. Acesta a fost finalizată în anul 1820 şi amplasată pe locul fostei biserici.
Biserica are arhitectură populară de lemn unică prin sistemul de boltire, tehnică de construcţie şi armonia volumelor, lăcaş de interferenţă dontre arta populară şI cea cultă, prin decoraţia faţadelor. Biserica are plan triconc cu trei surle, intrare vest, pridvor iniţial deschis, temelie de piatră de râu, soclu ciment adăugat, pereţi portanţi din bârne de stejar încheiate în „cheutoare” dreaptă.