Aşezarea Chilia-Militari de la Lutărie este o aşezare deschisă amplasată pe o terasă înaltă situată la vest de satul Udeni, pe malul drept al Jirnavului. Reprezintă cea mai importantă locuire în cadrul sitului. Săpăturile din 1966 au consemnat un strat de cultură sărac în material cu o grosime ce nu depăşea 0,2 m. Cu prilejul săpăturilor au fost cercetate două bordeie, nouă gropi de provizii şi o groapă de cult. Bordeiele aveau o formă rectaungulară cu colţurile rontunjite. Ambele bordeie erau lipsite de vetre pentru foc.
Gropile de provizii erau în formă de butelie sau cilindrice şi nu au fost arse. În interiorul bordeielor şi al gropilor de provizii s-au descoperit : fragmente ceramice, fusaiole, bucăţi de vatră, oase de animale domes tice (bou, porc şi ovi-caprine) şi multă arsură (cenuşă şi cărbune). în B.2 s-au găsit şi şase greutăţi de lut folosite la războiul de ţesut, iar în groapa nr. 9 s-a descoperit o seceră de fier, cu tijă la miner.

Gheorghe Bichir a datat aşezarea de la Lutărie între a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr şi primele decenii ale secolului al IV-lea pe baza materialului ceramic, a fibulelor şi mai ales a descoperirilor monetare. Două fibule descoperite în context arheologic se datează în jurul anului 300 p. Chr şi o monedă de bronz de la Galerius Maximianus se datează între anii 302-303 p. Chr. Aşezarea a fost distrusă de goţi către mijlocul secolului al IV-lea. După incendierea aşezării, goţii s-au instalat la circa 700 de metri mai spre vest după cum o arată vestigiile Sântana de Mureş, datate cu o monedă de argint de la Constantius II (323-361).

Cercetările de salvare din iulie 1966 au dus la documentarea a 23 de morminte de inhumaţie. Defuncţii au fost inhumaţi după ritul şi ritualul creştin fiind orientaţi cu capul spre vest şi picioarele spre est, cu mici oscilaţii spre nord sau vest, în funcţie de anotimpul în care au fost înmormântaţi. Gropile mormintelor erau dreptunghiulare şi înguste. 13 morminte aparţineau unor persoane adulte iar 10 aparţineau unor copii sau adolescenţi. Mormintele erau suprapuse, fiind identificate două faze ale necropolei. În cazul a două morminte din faza a doua au fost identificate şi urme de coşciug.

Două descoperiri monetare permit datarea necropolei între secolele XVI–XVII. Faza mai veche a necropolei este plasată la sfârşitul secolului al XVI-lea, pe baza unui dinar emis în 1598 de Rudolf al II-lea al Ungariei, descoperit în mormântul M23. Faza mai recentă este atribuită primului deceniu al secolului al XVII-lea, în urma descoperirii unui dinar unurest emis de Mathias al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, între 1608–1612.

Cercetările de salvare au dus la identificarea a două bordeie, cercetate doar parţial. Bordeiul B.3 avea o latură de 3,48 m şi o adâncime de 0,65 m. Podeaua era din pământ bătătorit, iar într-o zonă fusese lipită cu lut. În umplutura bordeiului s-au găsit puţine fragmente ceramice şi urme de arsură. Spre deosebire de B.3, bordeiul B.4 era mult mai mare, având o latură de 5,80 m şi o adâncime de 0,95 m. În interiorul său s-au identificat cantităţi mari de lemn carbonizat şi cenuşă, provenind probabil din grinzile acoperişului, precum şi fragmente ceramice. Podeaua era lipită cu lut. În partea superioară a umpluturii bordeiului B.4 s-au găsit câteva cărămizi şi fragmente de tencuială, ceea ce sugerează existenţa unei construcţii de zid în apropiere (posibil o biserică). Tot în B.4 au fost descoperite fragmente de farfurii smălţuite, ornamentate în tehnica sgrafitto. Două dintre aceste exemplare pot fi reconstituite integral.

Aşezarea medievală nu a fost afectată de cariera de nisip, totuşi a fost parţial distrusă de arăturile adânci făcute cu tractorul.

În partea de sud a terasei au fost descoperite fragmente ceramice ce pot fi puse în legătură cu aşezarea La Tène descoperită în situl de la lacul de acumulare, aşezare datată între secolele II-I a. Chr.

A fost descoperit un fragment ceramic hallstattian.