Iniţial castrul roman a avut incintă de pământ, construită cu dimensiunile de 128 X 160 m, imediat după cucerire de către Coh I Augusta. Incinta de piatră de 134 X 167 m, a fost construită după anul 115 de cohort II Nervia Brittorum miliaria Pacensisi. Castrul cu incintă de pământ avea colţurile orientate pe direcţia punctelor cardinale principale. Porta praetoria nu se găseşte orientată spre frontieră. Nu se respectă astfel regula de orientare a unui astfel de obiectiv. Porta praetoria era orientată spre Valea Agrijului de azi, spre drumul ce venea dinspre Porolissum şi mergea spre Resculum. Spre frontieră era orientată porta decumana.

Potrivit lui K. Torma, ruinele fortului erau încă vizibile deasupra solului la mijlocul secolului al XIX-lea. Săpăturile sistematice au fost însă efectuate doar între 1963 şi 1976. Aceasta rămâne cea mai amplă cercetare arheologică a oricărui fort roman din Dacia. Investigaţiile s-au concentrat pe părţile centrale (latera praetorii) şi frontale (praetentura) ale fortului, precum şi pe apărarea acestuia. Au fost scoase la lumină mai multe clădiri: patru barăci şi clădirea sediului (Principia) integral, casa comandantului (pretoriu) şi alte structuri (inclusiv hambare şi anexe) parţial. Au fost de asemenea identificate toate porţile, colţurile şi turnurile de interval. A fost descoperită o bogăţie de material arheologic, variind de la ceramică, accesorii de îmbrăcăminte şi articole de zi cu zi până la arme, accesorii şi echipamente militare. Săpăturile au fost efectuate din nou în 1997, când Principia a fost restaurată, şi din nou în 2015, înainte de alte lucrări de reconstrucţie. Săpăturile recente au scos la iveală incinta de sud şi parţial de sud-est a fortului, cu porţile corespunzătoare, turnurile de colţ şi interval, precum şi o parte din drumurile interioare principale. Aceste elemente au fost ulterior reconstruite, din păcate, nu la standarde adecvate.

Vicus-ul a existat în paralel cu garnizoana până în anul 275 p. Chr. când armata romană a fost retrasă din spaţiul provinciilor dacice. Nu se cunosc urme ale unei locuiri postromane.

Investigaţiile geofizice şi cercetările de teren efectuate în anii 1960-1970 au indicat existenţa unor structuri la nord-est de fort. Un şanţ de probă realizat în anii 1960 a confirmat existenţa unor structuri tot la sud-est. Aşadar, cert este că aşezarea civilă (vicus) se întindea pe acelaşi platou, la est de fort, deşi nu a fost niciodată cercetată efectiv.

Pe baza semnelor de recoltă, o clădire dreptunghiulară mare (26 x 25 m) a fost conturată la aproximativ 63 m nord-vest de poarta de nord, despre care se crede că este baia fortului.