Au fost stabilite două faze ale castrului, una iniţială din lemn şi pământ, şi o a doua ulterioară în piatră. În ultima sa fază, fortul măsura 144 x 203 m (2,92 ha) şi era înconjurat de un şanţ (în jur de 5,50 m lăţime şi 2,40 m adâncime). Zidul castrului avea 1,30 m lăţime. Garnizoana permanentă a acestui castru a fost asigurată de cohors I Flavia Ulpia Hispanorum milliaria civium Romanorum equitata.
Cercetările au stabilit că, în ciuda demantelărilor, fundaţia şi în unele locuri o parte din înălţimea zidului de incintă al castrului s-au păstrat încă. În timp ce zidul a fost construit din pietre neregulate, în zona porţii de nord pare să fi fost construit din pietre cu faţadă, dându-i un aspect mai monumental. În interiorul fortului, săpăturile au scos la iveală o parte din clădirea cartierului general (principia) şi casa ofiţerului comandant (praetorium). Acesta din urmă era o clădire de dimensiuni mari (circa 15 x 34 m) cu 18-20 de camere, inclusiv băi private şi camere încălzite, la care s-au identificat mai multe faze de construcţie.

Pe teritoriul castrului au fost identificate şi materiale din bronzul târziu (cultura Noua) şi Ha timpuriu, fără a se remarca un nivel preistoric continuu.

Pe aceeaşi terasă cu fortificaţia, la 2-300 m est şi sud-est s-au descoperit materiale romane, în grădinile şi pe loturile de cultură. În cadrul săpăturilor din 1957-1960 au fost efectuate mai multe sondaje în jurul castrului. La sud-est a fost secţionat drumul roman şi s-au descoperit în jur urme romane (ceramică provincială romană şi dacică). În dreapta râului Budacu, la piciorul pantei Dealului Pietros, la 600 m NE de castru şi la 100 m de la drumul Orheiu Bistriţei - Petriş, a fost cercetat un cuptor de ars cărămidă, posibil legat de o zonă de activităţi productive.

La sud de castru a fost identificat prin secţiuni arheologice la 270 m distanţă de colţul de sud-est al castrului, dar şi prin cercetări LiDAR, o porţiune din drumul ce unea castrul de la Orheiu Bistriţei de cel de la Brâncoveneşti. În 1959 a fost identificat şi drumul roman care venea la castru dinspre vest, la distanţă de circa 600 m de albia Budacului, dar pe teritoriul satului Jelna. Secţionat acolo de un canal de scurgere de la fosta Gospodărie Agricolă de Stat "Miciurin", drumul apărea clar în peretele canalului.