Aşezarea civilă este în mare parte acoperită de localitatea modernă. Cercetările geofizice au arătat prezenţa unor edificii de dimensiuni şi forme diferite, ce documentează extinderea aşezării civile spre nord-vest şi spre vest de castru şi băi fără a se cunoaşte alte detalii cu privirea la forma şi structura sa.

S-au descoperit fragmente de ţigle, cărămizi şi ceramică. În 1547 a fost descoperită o diplomă militară din bronz din 14 iunie 92 d.Hr. Care aparţinea unui soldar roman din flota de pe Dunăre (Classis Flavia Moesica). Ştampilele de pe cărămizile aflate în castru şi la terme aparţin unităţilor militare COH(ORS) IIII HIS(panorum) şi COH(ors) I BRAC(araugustanorum). Săpăturile au scos la iveală un bogat material arheologic. S-a descoperit şi ceramică autentică dacică, modelată cu mâna (ceaşcă şi oale) sau lucrate la roată, imitaţie dacică de argint după o drahmă a lui Alexandru Macedon, un denar republican, câte un denar imperial de la Vespasian şi Traian.

Resturile vizibile ale incintei fortificaţiei militare romane de la Breţcu măsoară în teren o suprafaţă de 178 x 142 m. Laturile ei lungi sunt orientate aproximativ pe direcţia nord - sud. Vizibile în teren sunt, cel puţin parţial, şi urmele unui şanţ adiacent, care se observă mai ales pe latura de est a castrului. Fortificaţia a avut şi un al doilea şanţ de apărare, vizibil pe direcţia nord-sud pe o porţiune de circa 195 m şi dispus la circa 30 m de linia zidului fortificaţiei. Pe colţurile rotunjite ale incintei au fost amplasate turnuri, construite pe interiorul zidului. Turnurile de pe zidul de nord al castrului sunt rotunde şi ating un diametru exterior de 7,40-8 m. Turnurile laturii de sud sunt deopotrivă aproximativ ovale cu diametre oscilând între 4,50 şi 6 m. Linia exterioară a porţilor de intrare în fortificaţie nu o depăşeşte pe cea a zidului de incintă. Porţile de sud şi nord erau dispuse fiecare la mijlocul laturilor zidului, porţile de vest şi de est sunt dispuse de o potrivă asimetric, în poziţia de aproximativ 2/3 pe fiecare latură. Lăţimea porţilor variază între 4 şi 5 m. Bastioanele lor sunt rectangulare, cu dimensiuni cuprinse între 5 – 5,50 m. Doar în cazul porţii de nord au fost documentate bastioane cu dimensiunile de circa 11,70 x 7,20-7,70 m. În urma cercetărilor geomagnetice non-invazive s-a putut constatata o structură internă „tradiţională”, specifică castrelor auxiliare romane, alcătuită din cele trei zone funcţionale (retentura, praetentura şi latera praetorii), delimitate prin străzi dispuse perpendicular una faţă de alta (via principalis, via praetoria, via decumana şi via sagularis). În partea centrală a castrului au fost identificate clădirea comandamentului – Principia, un horreum şi urmele locuinţei comandantului (praetorium). La est de principia se află alte două construcţii, ale căror funcţionalitate poate fi doar bănuită. În Retentura au fost identificate cel puţin zece barăci dispuse perpendicular pe drumul principal şi alte două pe via quintana. În praetentura se disting cel puţin opt barăci – câte patru pe fiecare parte a via praetoria, şi, posibil alte două. Aceste cercetări ce oferă informaţii legate de dispunerea, forma, şi dimensiunea barăcilor, coroborate cu metoda cartării fosforului din sol aplicată în castrul de la Breţcu, confirmă staţionarea aici atât a unor trupe de infanterie cât şi a unor trupe de cavalerie.

Castrul a fost identificat de către Carl Goos cu localitatea ANGVSTIA, pomenită de geograful Ptolemeu. Trupele dislocate în castrul auxiliar de la Breţcu sunt cunoscute pe baza ştampilelor tegulare încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când Orbán denumea Cohors I Hispanorum şi Cohors I Bracaugustanorum în calitate de trupe care au construit şi apoi au staţionat în această fortificaţie militară.

Termele se găsesc în interiorul aşezării civile. Acestea sunt situate la cca. 85-90 m de poarta de vest, pe locul cunoscut de localnici drept „Pince” („Pivniţă”). Prin săpăturile efectuate de Panaitescu, a fost cercetat un complex format din cel puţin 9 încăperi rectangulare, dispus pe malul pârâului fără nume ce se varsă în râul Breţcu. Cercetările magnetometrice au arătat prezenţa în pământ a unor anomalii magnetice, care par să depăşească limitele săpăturilor din anul 1925.