Suprafaţa platoului de fortificaţie este de cca. 7500 m2 (110 x 45 x 84 x 98 m). În urma înregistrărilor istorice şi a cercetărilor arheologice, existenţa fortificaţiei cu ziduri de piatră este presupusă din perioada romană. De elementele de fortificaţie se deosebesc şanţurile de apărare, zidul de incintă şi turnurile de apărare care flanchează zidul.

S-au descoperit topoare de diorit şi andezit şi un vas.

S-au găsit fragmente ceramice.

Harta magnetometrică arată, la sud-vest, vest, nord-vest şi nord de fortificaţie, urme ale unei posibile mari aşezări civile romane.

Nu s-au efectuat cercetări invazive în aceste zone, aşa că toate informaţiile înregistrate până în prezent sunt cele rezultate din cercetările neinvazive, geomagnetice şi de fotografiere aeriană, precum şi identificarea şi datarea artefactelor colectate passim, pe suprafaţa solului.

Pe baza unor analogii, dar şi a materialului arheologic preluat de pe sit, se presupune că fortificaţia romană a fost suprapusă de o cetate medievală în cursul secolului al XVI-lea, fapt susţinut de Zsigmond L. Bordi. Fortificaţia, care a aparţinut Prinţilor Transilvaniei, a fost atestată documentar la 10 octombrie 1600, fiind confirmată de harta Transilvaniei, realizată de Johannes Praetorius (1630-1680).

Au fost descoperite fragmente de oale şi ulcioare.