Cercetările arheologice au evidenţiat prezenţa a patru morminte de inhumaţie cu sicriu, în trei dintre acestea fiind descoperite mai multe oase umane (fragmente de craniu, vertebre, coaste, omoplat, maxilar, humerus, radius, ulnă şi falange). Din considerente tehnice, mormintele nu au putut fi cercetate dincolo de profil. Mormintele au putut fi datate pe baza inventarului a două dintre schelete, mai exact prin prezenţa a două monede perforate emise în anii 1914, respectiv 1924, cel mai târziu în perioada interbelică (înainte de mutarea limitei cimitirului spre est determinată de lărgirea Bulevardului Bucureştii Noi). Deoarece mormintele nu prezentau importanţă arheologică, oasele au fost reînhumate în cimitir, fără a se efectua analiza antropologică.

La 2,45 m vest de gardul cimitirului şi la cca. 6 m nord de poarta pietonală de acces, în profilul estic al şanţului trasat pentru construcţia zidului mulat a fost descoperit un complex de tip groapă. Complexul fusese secţionat în timpul săpăturilor mecanizate de pe traseul trotuarului, împiedicând surprinderea şi cercetarea integrală a complexului. Partea superioară a gropii a fost surprinsă la adâncimea de 0,57 m faţă de actualul nivel de călcare, având dimensiuni surprinse de 0,97 m lungime în plan şi 0,60 m adâncime. Lăţimea păstrată era de cca 0,20 m. În groapă au fost observate trei niveluri de umplere. Pe fundul gropii, în primul dintre nivelurile de umplutură, se aflau depuse patru lame de silex de culoare brună.