În timpul unor lucrări de canalizare în 1953, pe actualul bulevard Elisabeta, la sud de clădirea Cercului Militar, au fost descoperite fragmente ceramice din secolele IV.

În timpul unor lucrări de canalizare în 1953, pe actualul bulevard Elisabeta, la sud de clădirea Cercului Militar, au fost descoperite fragmente ceramice din secolele VI.

Nu se cunoaşte exact când a fost construit primul lăcaş de cult pe acest loc, dar dintr-un document din anul 1625 aflăm că biserica exista în perioada domniei lui Mihai Viteazul. Sub numele de “Sărindar” apare menţionată în diferite înscrisuri încă din anul 1615. La mijlocul sec. XVII a fost refăcută, dar identitatea exactă a ctitorului nu este clară. Într-un document din 1702 se afirmă că mănăstirea a fost ridicată de Radu, fost mare logofăt din Cocorăşti. Pisania din 1651-1652 preciza că a fost zidită de Matei Basarab, iar o însemnare dintr-o condică a mănăstirii de la 1730-1731 specifica că a fost “făcută din temelia ei dă răposatul Matei Voievod, şi cu Radu (Cocorescu) biv vel logofăt”. Mănăstirea a fost cel mai probabil reparată în timpul lui Constantin Brâncoveanu, când a fost zidită clopotniţa. În jurul mănăstirii se aflau mai multe chilii pentru folosinţa călugărilor şi a pelerinilor. În partea sudică se afla şi o biserică paraclis.
Biserica avea formă de cruce greacă, cu cinci turle.
Avariată de cutremurul din 1802 edificiul a fost refăcut în anul 1806 de mai mulţi ctitori printre care se remarcau familiile Cocorăscu, Filipescu şi Ghica. În a doua jum. a sec. XIX clădirile din jurul lăcaşului de cult erau ruinate şi au fost dărâmate. Biserica a fost demolată între anii 1894-1896.

Fundaţii din cărămidă şi mortar, având o grosime de până la 2,10 m, atribuite bisericii Sărindar, au fost descoperite în cercetări preventive din 1992 în faţa Cercului Militar.