Site Information
Location   Display on the map of Romania *
RAN Code   29564.01
Name   Situl arheologic de la Şumugiu - Biserica turcilor
County   Bihor
Commune   Hidişelu De Sus
City/Town/Village   Şumugiu
Place   Biserica turcilor
Place, other names   Dealul Cionului
Landmark   Situl se află amplasat pe coama unui deal cu structura sedimentară având înălţimea de circa 220 m, numit de localnici Dealul Cionului, mărginit pe trei părţi de pădure-tufăriş şi de grădini.
Geomorphology   deal
Site Class   structură de cult
Site Type   edificiu religios
Description   După tradiţie, în acest punct ar fi fost amplasată o biserică, atribuită potrivit aceleiaşi tradiţii orale, turcilor. Biserica era însă mult mai veche, după cum rezultă din documentele medievale, care o amintesc pe la 1342 ca fiind în stare de ruină. Ulterior, la o dată neprecizată, biserica a fost demantelată şi materialul refolosit în scopuri gospodareşti. Foarte probabil ca temelia să se pastreaza sub nivelul actual de călcare. Potrivit legislaţiei ecleziastice medievale, înmormântările se practicau în jurul bisericilor, fiind astfel probabil ca pe acel amplasament să existe şi un cimitir. Prin urmare, pe temeiul cercetărilor arheologice, a documentelor şi a tradiţiei orale, pe Dealul Cionului s-ar fi aflat biserica, cimitirul şi posibil vatra satului medieval Şumugiu, atestat documentar începând cu anul 1692, dar a cărui vechime este mult mai mare.
Notes   Localizarea prin punct central este aproximativă.
Site Surface   cca. 7000 mp
Last record update   20.02.2024
 
Finds
Class/ Type Period (Date) Culture/ Cultural phase Documentary attestation Description/ Notes LMI Code
Biserica  Epoca medievală    

Au fost identificate fragmente ceramice provenite de la vase lucrate la roată, decorate cu impresiuni executate cu rotiţă, databile in secolele XI-XIII.

 
 
Research
  Type Year Observations Institution Name Forename
1. periegheză 2014

Muzeul Țării Crișurilor CRIȘAN Ioan

Bibliography
1. Crișan I. H., Studiu arheologic de fundamentare PUG comuna Hidișelu de Sus, 2014 [Studiu istoric PUG]
 
 
Scroll