Aşezare în formă de tell datată între finele eneoliticului şi începutul epocii bronzului. Au fost cercetate două complexe.

Sucidava este cea mai importantă cetate romană târziu din frontiera fluvială de nord a Dunării de Jos. Istoria sa ilustrează etapele de fortificare a liniei dunărene între secolele al III-lea - al VI-lea p. Chr. În aceeaşi logică strategică a inaugurării podului şi întăririi fortificaţiei de la Sucidava, este reparat drumul roman spre Romula (Reşca). Este vizibilă în câmp pe o distanţă neîntreruptă de 17,5 km (măsurată de la podul Celei), până la limita de sud a satului Cruşovu (judeţul Olt).
Hunii, pe de altă parte, au demolat Sucidava în primele decenii ale secolului al V-lea. Al patrulea nivel de ocupaţie, de la sfârşitul secolului al VI-lea p. Chr., corespunde fazei a şasea de construcţie şi atestă revenirea militară a Imperiului Roman la graniţa Dunării din perioada bizantină timpurie. Descoperirile de monede sunt înregistrate până în 599 p. Chr., când Sucidava a căzut probabil sub atacurile avarilor.
În ceea ce priveşte clădirile interioare cunoscute până acum, de remarcat biserica din secolul al VI-lea, aflată lângă zidul cortină şi turnul F, reşedinţa „funcţionarilor” seculari şi/sau clerici cu hipocaustum în centrul fortului, în apropiere de grânarul parţial investigat, precum şi excepţionala fântână „secretă” care alimenta garnizoana cu apă, la care se accesa printr-un tunel ce trecea pe sub zidul sudic al cetăţii.
Barăcile erau situate imediat lângă zidurile fortificaţiei, după cum indică straturile de stâlpi, în poziţie paralelă cu acele cortine care susţineau pridvoarele deschise, dar care puteau adăposti şi muniţii, echipamente, cai etc.
Fortul roman târziu/bizantin timpuriu de la Sucidava este situat pe malul nordic al Dunării, legând în timpul dinastiei Constantiniene cetatea legionară de la Oescus printr-un pod de oraşul Romula, la aproximativ 50 km la nord. Distanţa de la malul sudic la cel nordic este de 2.434 m, totuşi podul în sine a fost construit pe jumătate din această distanţă. A fost, fără îndoială, inspirat de podul lui Traian între Drobeta şi Transdrobeta (Pontes), construit în vremea lui Traian la începutul secolului al II-lea p. Chr.
Fortul din secolele III-VI p. Chr. a fost construit în colţul de sud-est al aşezării civile anterioare, pe un platou cu vizibilitate excelentă şi înconjurat de la est, nord şi vest de un şanţ natural adânc. A stat tocmai deasupra fortificaţiei getice preromane (2 faze, secolul IV – II a. Chr.; secolul I a. Chr. – secolul I p. Chr).
Un fort care datează din secolele II-III nu a fost identificat în mod pozitiv. Detaliile specifice ale construcţiei originale nu pot fi identificate cu precizie, deoarece aceasta a fost reconstruită de mai multe ori. Cetatea a suferit de-a lungul timpului diferite faze de construcţie, cele mai importante reparaţii fiind din timpul domniilor lui Constantin cel Mare (324-328) şi Anasta-sius-Iustinian (430-565). Frourionul (aşezarea fortificată) menţionată de Procopius în secolul al VI-lea acoperea o suprafaţă de cca 1,2 ha. Peretele incintei este dublu. Peretele interior are 1,60-1,67 m grosime, iar peretele exterior 1,60-1,65 m grosime. Zidul lung de circa 160 m de pe flancul sudic al fortificaţiei nu mai este în picioare. Partea de vest a incintei (de la turnul A la E) are 126,05 m lungime, în timp ce zidurile de nord-est de la turnurile E la J măsoară 161,15 m. Cercetările arheologice au găsit zece turnuri proeminente din incintă, opt turnuri interioare, nouă segmente de zid şi o poartă. Dimensiunile diferite şi, mai important, diferitele forme ale turnurilor indică mai multe faze de construcţie şi renovare.
În perioada romană târzie, subunităţile (vexillationes) ale legii V Macedonica erau permanent responsabile pentru apărarea fortificaţiei. Sucidava a fost un important fort cu cap de pod şi aici a funcţionat o praefectura (biroul de comandă înalt) a legiunii, conform Notitia Dignitatum (un document produs la sfârşitul secolului al IV-lea, care enumera toate posturile oficiale şi unităţile militare ale diviziunii romane din Imperiul Roman Târziu.

Mai multe necropole din diferite faze sunt cunoscute atât în afara zidurilor, cât şi în zona aşezării moderne.

În secolul al XVI-lea, colţul de sud-est al fortificaţiei a fost dezvoltat în proiectarea unui bastion medieval românesc.