La extremităţile podului exista câte o pilă culee (picior pod), care juca şi rolul de portal. Cea de pe malul nordic, singura cercetată, este constituită pe un postament din piatră legată cu mortar, var, nisip şi pietriş, cu dimensiunile maxime de 14,50 X 7 m. Peste aceasta a fost zidit portalul propriu-zis. Feţele sale exterioare sunt placate cu blocuri de calcar cioplite regulat, între care există un emplecton din piatră şi mortar. Baza laturii sudice a acestei pile culee era protejată de acţiunea directă a apelor fluviului Dumărea printr-un parament construit din blocuri foarte mari de piatră faţetată, cât şi prin realizarea unui pinten care spărgea valurile şi gheţurile. Fundaţia digului culei de pe malul nordic al râului este vizibilă astăzi, la circa 140 m de colţul de sud-vest al fortului din Sucidava.
Pe marginea de nord al satului Celei a fost găsită o piatră de hotar datată tot în 328 p. Chr. (AE, 1939, 19 = IGLR, 278). Miliarium-ul trebuie să fi stat de-a lungul drumului care duce spre Romula, la peste 45 km spre nord, fiind atestată nu numai funcţionarea sa sub Constantin, ci şi controlul ferm al Imperiului asupra acestui teritoriu nord-dunăren, la vest de râul Olt.
În anul 2017 au fost realizate măsurători batrimetrice între km fluviali 6129-637. Marine Research, firma care a realizat investigaţia batimetrică, a descoperit 27 posibile urme ale podului. Urmele se intind pe lungimea de 820 m, cu o distanţă medie de 30 m între ele.
Cu scopul de a se face legătura dintre portalul de nord şi batimetria din 2017, au fost realizate, în anul 2022, investigaţii geofizice terestre în lunca de la sud de cetatea Sucidava, într-o zonă de islaz comunal, pe o suprafaţă de 2,2 ha. Restul zonelor de luncă nu au putut fi cercetate, fiind reprezentate de terenul agricole, la sud de islaz, şi pădurea de pe malul Dunării. Au fost identificate şapte (7) posibili piloni ai podului situaţi pe aliniamentul dintre piciorul podului din nord şi pilonii identificaţi în Dunăre cu sonal multibean. Anomaliile descoperite au formă ovală, cu diametre de circa 10 m (orientate est-vest). Anomaliile se estompează în partea sudică. S-a presupus că diferenţa de contrast poate reprezenta stadii diferite de conservare a pilonilor din cauza amplasării mai aproape de cursul Dunării. De asemenea, se poate presupune că acesti piloni din lunca indundabilă au fost construiţi din lemn.

Existenţa podului de la Sucidava a fost doar menţionată lapidar în scrierile unor autori romano-bizantini sau în compilaţii anonime. La sfârşitul veacului al XVII-lea, Marsigli încerca fără succes să localizeze urmele sale. În schimb, podul este figurat în aceeaşi perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. În secolul XIX, urmel podului vor trezi interesul inginerului bucovinean Alexandru Popovici şi îl vor determina la Ceza Boliac să întrepindă investigaţii mai amănunţite.