Primul edificiu al bisericii este amintit la 1716. Cercetările arheologice au evidenţiat că această construcţie s-a petrecut în sec. al XVII-lea, înainte de 1680. Se poate afirma că în această periodă s-a construit o biserică de zid şi mai multe clădiri din ansamblul mănăstiresc. Temeinicia zidurilor construcţiei din faza I o demonstrează grosimea zidurilor de sec. XVII care sunt mai mari decât cele ale etapei de sec. XVIII – 0,7m faţă de 0,5m. Fundaţia zidului este de aspect circular. Elevaţia prezintă spre exterior 7 faţete. Nivelul de călcare al bisericii din momentul primei construcţii de zid se află la -1,10 m faţă de nivelul asfaltului din trotuarul contemporan. Unul dintre elementele de sprijin ale datării primei construcţii de zid din zona Est, este constituit din fragmente ale unui vas smălţuit cu decor lipit, aplicat in relief, de mari dimensiuni, specific sec. XVII. În naos, nivelul de călcare al bisericii de zis din sec. XVII este marcat la zidul dintre naos şi pronaos printr-un decor căruia îi corespund în profil o dungă de mortar şi cloţuri de cărămidă, de aspect arcuit.

În timpul lui Constantin Mavrocordat se ctitoreşte o biserică nouă între 1746-1748. Clădirea este avariată în timpul cutremurelor de la începutul secolul XIX. Biserica era un edificiu de dimensiuni foarte mici, cu plan trilobat la origine, căruia i s-a lărgit mult pronaosul şi pridvorul. Vizitatorul trebuia să coboare patru trepte, aceasta amintind cumva de bisericile-bordei din epoca medievală din secolele XIV-XVI. Pridvorul cu acces numai dinspre nord şi sud ducea în pronaos printr-o uşă cu ancadrament de piatră. Deasupra exista o pisanie ce cuprindea un text în limba greacă şi arabă. Iniţial biserica avea turlă pe naos, dar aceasta a dispărut. Până la 1881 biserica se afla pe malul stâng al Dâmboviţei, deoarece râul făcea aici un cot, ulterior eliminat prin rectificarea cursului în timpul lucrărilor din 1881-1886.

Această biserică a fost demolată de regimul comunist în 1987.

Au fost cercetate morminte aflate în curtea veche a bisericii, peste care s-a suprapus construcţia de sec. XVIII, precum şi morminte ulterioare reconstrucţiei din secolul al XVIII-lea. Reconstrucţia bisericii n-a deranjat desfăşurarea obişnuită a practicilor de cult. Vechiul cimitir a primit în continuare trupurile celor decedaţi şi a continuat aşa până dincolo de mijlocul secolului al XIX-lea, posibilitatea distingerii etapei căreia îi aparţin fiind anevoioasă.

Locuinţele identificate aici se înscriu în seria mare, surprinsă şi prin săpăturile din zona blocului Turn-Gioconda-Senat - dimensiuni mari, semiîngropate şi cu inventar nu era prea bogat. Se poate aprecia că sunt locuinţe ale mahalagiilor modeşti, de la periferia de vest a oraşului.