Română   English Ministerul Culturii
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)
Informaţii despre SIT Localizează pe harta României
Cod RAN179132.99
NumeSitul medieval al Bisericii Catedrală Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a Mitropoliei din Bucureşti
JudețBucureşti
Unitate administrativăMunicipiul Bucureşti
LocalitateBucureşti
AdresaAleea Dealul Mitropoliei 21-25
PunctDealul podgorenilor
ReperColină, dealul Patriarhiei
Forma de reliefcolină, dealul Patriarhiei
Categoriestructură de cult/religioasă
Tipbiserică
Stare de conservarebună / 01.01.1993
Riscuri naturaleIncendii: 2 / 01.01.1993
Regim de proprietatePrivat
ProprietarBOR
Data ultimei modificări a fişei11.12.2014
 
Descoperiri în cadrul sitului:
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Descriere/ Observații Cod LMI
Biserică  Epoca medievală (1656 - 1658)   Biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost ctitorită în 1656 de Constantin Şerban Basarab (1654-1658). Biserica a fost pictată pentru prima dată în 1665, în timpul domniei lui Radu Leon (1664-1669). Biserica face parte din categoria lăcaşelor de mari proporţii din Ţara Românească, având dimensiunile de 38 x 18m. Aspectul impozant este dat de cele 4 turle mari (Paul de Alep) şi de pridvorul spaţios. În sec. XVIII biserica devine necropolă pentru marile familii boiereşti din Ţara românească. În 1790 "aproape jumătate din Mitropolie" a ars , aşa cum ne arată un document inedit - o cerere în limba franceză a mitropolitului Cosma către prinţul Coburg, comandatul trupelor de ocupaţie austriece din Ţara românească. Drept urmare intervin lucrări de reparaţii la sf. sec. XVIII. Cercetările arheologice din jurul biseriii au arătat existenţa unui strat de zgură din aceeaşi epocă. B-II-m-A-18571.01 
mormânt  Epoca medievală dezvoltată/târzie, epoca modernă (sf. sec. XVII- sf. sec. XIX)   Mormintele de ctitori, metropoliţi şi înalţi boieri sunt pe toată perioada anilor 1656-1900.  
Turn clopotniţă  Epoca modernă (sec. XVIII)     B-II-m-A-18571.02 
Paraclis  Epoca modernă (sec. XVII)   Paraclisul reprezintă partea cea mai veche a reşedinţei. Ridicat o dată cu vechea stăreţie, ctitorită de Constantin Voda Şerban (1654-1658), transformată apoi în reşedinţă mitropolitană, paraclisul a fost consolidat pe vremea mitropolitului TEODOSIE (1666-1672 si 1679-1708), cu contribuţia domnitorului GHEORGHE DUCA (1673-1678), când se presupune că i s-a dat şi hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Mai tarziu, in 1723, cum aminteşte pisania greceasca a versificatorului Dumitru Nottara, de pe peretele dinspre nord, i s-au făcut lucrări radicale de restaurare şi înfrumuseţare de către domnitorul Nicolae Mavrocordat (1719-1730) şi Mitropolitul Danil (1719-1731), înfăţişaţi în chip de ctitori pe peretele dinspre apus. între altele, paraclisul a fost zugrăvit, i s-a facut tâmpla de lemn sculptat în stil brancovenesc şi uşa din doua canate, fixata în rama cioplită în piatra. Atunci i s-a dat, ca al doilea hram, Sfantul Daniil. În anul 1880, în vremea mitropolitului primat Calinic Miclescu (1875-1886), pictorul G.I. Pompilian a spalat şi a completat zugrăveala căzută pe alocuri, iar peste cateva decenii, între 1960-1961, patriarhul Iustinian (1948-1977) a refăcut turla de pe naos, căzută în urma unui cutremur în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În spiritul înaintaşilor săi, între anii 1987-1989, patriarhul Teoctist a conservat şi restaurat tâmpla şi a consolidat exteriorul. Prin eleganţa proporţiilor, absida pentagonala şi turla sveltă, prin valoarea picturii bine conservate, frumuseţea compoziţiei decorative şi măiestria cu care este lucrată tâmpla de lemn ajurat şi poleit, paraclisul îşi merită atributul de unicat de arta şi arhitectură, adevărat giuvaer al Reţedinţei Patriarhale. La aceasta se adaugă şi faptul că paraclisul adăposteşte o parte din Moaştele Sfântului Ioan Gura de aur ferecate într-o ripidă de argint şi aşezate într-o racla cu geam, de stejar sculptat. Ele au fost dăruite Patriarhiei Romane de către Cardinalul Florenţei, Silvano Piovanelli, cu prilejul vizitei la Bucureşti în octombrie 1997.

Potrivit altor surse, paraclisul ar fi fost ridicat în sec. XVIII şi reprezenta cea mai importantă lucrare din cadrul complexului patriarhal. Din textul grecesc al lui Gheorgulis Nottaras de la 1723, reiese că autorul paraclisului ar fi fost domnul Nicolae Mavrocordat. Cronica lui Radu Popescu confirmă că în 1723 s-ar fi "isprăvit şi paraclisul de la Mitropolie".
B-II-m-A-18571.03 
biserică  Epoca modernă (1804?-1837)   Biserica nouă, realizată în prima treime a sec. XIX, se remarcă prin pridvor care este mai coborât decât restul bisericii şi cele două baze suprarpuse ale turlelor. Meşterii care au lucrat la acestă biserică sunt fraţii Iancovici, tată şi fiu Oţelea, Michael Scheindt. Interiorul a fost pictat de Nicolae Polcovnicu şi fraţii Creţulescu. Potrivit unei gravuri de la 1837, principala modificare a bisericii ar fi un registru superior la pridvor. După război se intervine asupra bisericii întrucât o bombă a unui atac aerian de la 1916, stăpunsese bolta priodvorului, dar intervenţiile sunt minore. Cele mai mari transformări suferite de biserică şi care denaturează originalul sunt cele asupra coronamentului, turlelor si învelitoarei.  

Bibliografie
1. Lista Monumentelor Istorice, MO nr. 646 bis/16/07/2004, Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, vol. I, București, 2004, 508, 844-847 [Ordin MCC]
2. Verescu, Oliver, Biserica catedrală a mitropoliei din Bucureşti, Raport de cercetare istorică şi de arhitectură, Revista Monumentelor Istorice Bucureşti, 1-2, 1993, 1-2,1994, 1993-1994, 26-42 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)
3. Panait, Panait I., Observaţii arheologice pe şantierele de construcţii din capitală. Sondajul arheologic din Dealul Patriarhiei, Cercetări arheologice în Bucureşti vol. I, 1962, 166 [Publicaţie]
4. Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii româneşti până la 1900, București, 1937, 132 [Publicaţie]