Română   English Ministerul Culturii
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)
Informaţii despre SIT Localizează pe harta României
Cod RAN14879.01
NumeFortificaţia cu val de pământ "Cula Lui Mircea" de La Budeasa Mică-Dealul Văcăreasca
JudețArgeş
Unitate administrativăBudeasa
LocalitateBudeasa Mică
PunctDealul Văcăreasca
ReperSitul se află pe platoul de la est de satul Budeasa Mică, pe Dealul Văcăreasca, pe malul stâng al pârâului Budeasa.
Forma de reliefdeal
Utilizare terenpădure
Categorielocuire militară
Tipfortificaţie
DescriereSitul se continua pe teritoriul localităţii Miceşti, regăsindu-se înregistrat la codul RAN 17218.01.
ObservațiiPrimele ştiri despre fortificaţie apar la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Dicţionarul geografic al judeţului Muscel (1893) şi mai apoi la C. Rădulescu-Codin, în lucrarea Muscelul nostru (1922). Ambele lucrări consemnează faptul că fortificaţia a fost ridicată de Mircea Basarab. Cercetări de suprafaţă a întreprins, în perioada 1955-1975, profesorul Paul I. Dicu. El a cercetat şi materiale arheologice din colecţia şcolii din Budeasa Mare, o cazie cu care a identificate şi monede dacice de tip Filip al II-lea, care proveneau din zona fortificaţia de pământ. Verificările în teren efectuate de colectivul Muzeului Judeţean Argeş, în 2000, 2014 şi 2018 au confirmat că în punctul "Dealul Văcăreasca" de la Budeasa Mică se află o fortificaţie, de mici dimensiuni, cu val de pământ, eventual cu o palisadă.
Data descoperirii1890
Suprafața sitului 200 mp
Stare de conservarebună / 28.02.2019
Riscuri naturaleCutremur: 1 / 28.02.2019; Inundaţii: 1 / 28.02.2019; Animale: 1 / 28.02.2019; Exces de apă în sol: 3 / 28.02.2019; Exces de salinitate în sol: 3 / 28.02.2019; Exces de aciditate în sol: 3 / 28.02.2019
Riscuri antropiceDemolare: 3 / 28.02.2019; Afectare parţială: 4 / 28.02.2019
Regim de proprietateprivat
Data ultimei modificări a fişei25.3.2019
 
Descoperiri în cadrul sitului:
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Descriere/ Observații Cod LMI
turn  epoca medievală   Fortificaţia, de mici dimensiuni, cu diametrul de maximum 50 m, de formă circulară, compusă dintr-un val de pământ, clar vizibil în teren, a cărui înălţimea atinge în unele puncte 1,50 - 1,80 m, în spatele căruia se înalţă o movilă, cu diametrul la vârf de circa 4-5 m, probabil un turn. Pe coma valului, pământul este puternic ars, având o culoare galben-roşiatică, în unele locuri cărămiziei, fapt ce indică prezenţa unei palisade. În faţa valului nu se observă prezenţa unui şanţ, dar acest lucru nu exclude posibilitatea ca el să fi existat. La bază valul măsoară circa 4 m. De pe suprafaţa fortificaţie, în cercetările de teren din anul 2000 şi 2014, au fost recuperate mai multe materiale arheologice, şi anume: bulgări de pământ ars, mici fragmente ceramice, o lamă de cuţit, un pinten cu rozetă, o potcoavă, o potcoavă de bovideu, toate aceste de factură medievală. Paul Dicu aminteşte şi descoperirea în zona fortificaţiei a unor monede macedonene, dacice şi romane, unele piese, de tip Filip II se aflau în 1955 în colecţia şcolii din Budeasa. De asemenea, tot el spune că pe pantele din jurul fortificaţie au apărut fragmente ceramice specifice culturii Gumelniţa.  
Val de pământ  Epoca medievală      
 
Cercetare:
  Tip cercetare An cercetare Număr campanie Observații Colectiv Instituţii
1. periegheză 2018
Nume Prenume Rol
MÂNDESCU Dragoș 1
PĂDURARU Marius 1
DUMITRESCU Ion 1
Instituţia Rol
Muzeul Județean Argeș 1
2. periegheză 2014
3. periegheză 2000
Nume Prenume Rol
MÂNDESCU Dragoș 1
Instituţia Rol
Muzeul Județean Argeș 1
4. periegheză 1955-1970
Nume Prenume Rol
DICU Paul I.
Instituţia Rol
Liceul Nicolae Bălcescu Pitești 1

Bibliografie
1. Alecsandrescu, C, Dicționar geografic al județului Muscel, București, 1893, 206 [Publicaţie]
2. Dicu, Paul I., Așezarea geto-dacică fortificată și vestigiile romane de la Budeasa Mică. Castrul roman de la Pitești, traseul Limes Transalutanus în sectorul Pitești, Argesis, seria Istorie, """IX, 2000, 37-47 [Publicaţie]
3. Măndescu, Dragoș, Arheologia văii râului Doamnei, Argesis, XIII, 2004, 118-121 [Publicaţie]
4. Dumitrescu Ion, nepublicat, 2018 [fișă de sit]
5. Fotografii
6. imagini satelitare