În sectorul B, descoperirile neolitice au apărut într-un strat brun-roşcat în zona de cotă maximă a insulei, spre malul românesc, localizat pe panta de nord-est a unei dune eoliene. Au fost descoperite o serie de fragmente ceramice, un topor şi o măciucă – ambele perforate. Atribuite la momentul descoperiri culturii Starčevo-Cris, pe baza unei analogii cu materialele arheologice de la Cuina Turcului, o parte dintre aceste materiale au fost ulterior re-atribuite culturii Coţofeni.

Cercetările din 1966 - 1967 indică faptul că locuinţele din sectorul B sunt în mod constant circulare, cu diametrul variabil între 3 şi 3,8 m şi prezintă, în toate cazurile, o singură fază de locuire. Se adâncesc la 0,6 - 0,7 m într-un sol brun - roşcat, iar pereţii şi fundul prezintă mai multe lipituri cu humă, respectiv reparaţii succesive. În centru au o groapă de par pentru susţinerea acoperişului. Nu s-au surprins nici în aceste gropi urme de vetre in situ. Având în vedere bucăţile de chirpici din umplătura gropilor de bordeiem suprastructura acestora se compunea dintr-o construcţie de pari şi crengi, lutuită.

Au fost descoperite două gropi de bordeie denumite în mod convenţional: A şi B. Complexul A este reprezentat dintr-o groapă de bordei dreptunghiulară cu dimensiunile de 2,50 x 3,20 m. Groapa - săpată de la un nivel neprecizat, dar destul de apropiat de nivelul de călcare actual - se adânceşte în solul nisipos fin până la -0,93 m. Ea străpunge şi, în acelaşi timp, suprapune o groapă hallstattiană. În colţul est-sud-estic al bordeiului se afla un cuptor cu deschidere spre VSV. Partea interioară a cuptorului a fost construită din două cărămizi scoase din zidurile cetăţii romano-bizantine de pe insula Banului şi din două pietre. De notat, că pe câte una din feţele cărămizilor se păstra şi stratul de mortar din epoca romano-bizantină. Dimensiunile interioare ale cuptorului sunt: 0,50 m lungime şi 0,37 m lăţime. Înălţimea probabilă 0,30 m. În pământul de umplutură al bordeiului (pământ nisipos de culoare galbenă cenuşie) au apărut cu deosebire fragmente ceramice din prima epocă a fierului. Al doilea complex arheologic (B) este situat la aproximativ 2 m ESE de complexul A şi este reprezentat de o groapă de bordei, din care s-a păstrat numai o treime. Restul gropii fusese distrus în timpul lucrărilor de excavaţie. Nici în acest caz nu s-a putut preciza nivelul de la care s-a săpat groapa. Oricum, ea a perforat depuneri hallstattiene şi ajunge la o adâncime de -0,68 m faţă de nivelul actual al solului. Spre deosebire de primul complex, pământul de umplutură al gropii acestui bordei are culoarea neagră. În el s-au găsit mai multe vestigii arheologice decât în primul complex. La aproximativ 15 m distanţă spre sud de S. VII a fost distrus de excavatoare un alt complex arheologic asemănător celor două amintite mai sus. Şi aici s-au putut observa pietre de râu, cărămizi romano-bizantine care proveneau, fireşte, de la un cuptor. Un alt cuptor - distrus şi acesta - se afla la cca. IO m mai la sud de precedentul. Autorii săpăturilor concluzionează că de-a lungul malului nordic al insulei Banului se întindea o aşezare de epoca migraţiilor atribuită culturii Ipoteşti – Cândeşti.