Informaţii despre sit
Localizare   Afişează pe harta României *
Cod RAN   156570.08
Nume   Drumul roman de la Jdioara - Dealul Sclifa
Județ   Timiş
Unitate administrativă   Criciova
Localitate   Jdioara
Punct   Dealul Sclifa
Reper   Situl se află la cca 1,83 km S de biserica Sfinţii Apostoli din Jdioara, la cca 1,34 km NE de E70 Jena-Sacu şi la cca 3,51 km N-NV de biserica din Sacu, la cca 450 m E de malul estic al râului Timiş, la poalele Dealului Sclifa.
Reper hidrografic - nume   Timiş
Reper hidrografic - tip   râu
Forma de relief   deal
Categorie   cale de comunicaţie
Tip   drum
Observații   Situl a fost identificat în urma unei verificări de teren realizate de DJC Timiş. Este într-o stare de conservare medie, având în prezent destinaţia de drum de exploatare. Este expus riscului cauzat de circulaţia cu maşini şi utilaje grele pe suprafaţa lui.
Prezenţa drumului a fost menţionată de mai multe ori în secolul al XX-lea, însă nu s-a cunoscut locaţia exactă a sa. Conform studiilor publicate până în prezent, secţiunea de drum în cauză cel mai probabil face parte din ramificaţia Jupa-Bulci. Drumul este semnalat în literatura de specialitate de A. Cucu (1927), M. Moga (1975), O. Răuţ, O. Bozu, R. Petrovsky (1977), F. Fodorean (2006). Se menţionează că acest sector rutier pornea de la Tibiscum, trecea prin localităţile Ciuta, Maciova, Peştere, Constantin Daicoviciu, Tincova, ocolea pe la vest Munţii Poiana Ruscă, după care ajungea la Bulci, pe valea Mureşului. Drumul a mai fost semnalat pe raza localităţilor Criciova, Sărăzani, Săceni, Surducu Mic, Răchita şi Pădurani, fără coordonate precise de localizare. La Răchita, pe o lungime de 6 km, a fost reperat pe teren, fiind observat la suprafaţa solului. Este posibil ca după localitatea Criciova, acest drum să urce spre Drinova, Bârna, Sărăzani şi să nu se îndrepte spre Lugoj, aşa cum se menţionează în literatură. Viitoare cercetări arheologice de teren pot clarifica acest aspect. În anul 2020, domnul Bănăţean Dunea Petru Eugen din localitatea Jdioara a sesizat Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş existenţa acestui drum pe teren, fiind efectuate mai multe verificări. În prezent, starea sa de conservare este tot mai precară, drumul fiind utilizat ca drum forestier pentru maşini şi utilaje de mare tonaj care deservesc exploatările de pietriş/nisip din zonă. Se impune de urgenţă scoaterea acestui tronson de drum din utilizarea sa curentă, pentru traficul greu.
Data descoperirii   2020
Stare de conservare   medie / 09.02.2022
Riscuri antropice   Afectare parţială: 4 / 09.02.2022
Regim de proprietate   privată
Data ultimei modificări a fişei   09.02.2022
 
Descoperiri în cadrul sitului
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Atestare documentară Descriere/ Observații Cod LMI
drum de piatră  Epoca romană    

Drumul este construit din piatră, în tehnica specifică drumurilor romane clasice.

 
 
Cercetare
  Tip An Observații Instituția Nume Prenume
1. evaluare de teren 2021

* BĂNĂȚEAN DUNEA Petru
Direcția Județeană pentru Cultură Timiș BUNOIU Victor
Muzeul Național al Banatului DIACONESCU Dragoș
2. evaluare de teren 2020

* BĂNĂȚEAN DUNEA Petru
Direcția Județeană pentru Cultură Timiș BUNOIU Victor

Bibliografie
1. Cucu, Adam, Studii la harta istorică a Banatului de azi, Timișoara, 1927, 14 [Publicaţie]
2. Moga, Marius, Un tezaur de monede republicane romane descoperit la Jdioara, Tibiscus IV Istorie-Arheologie, 1975, 89 [Publicaţie]
3. Răuț, Octavian; Bozu, Ovidiu; Petrovszky, Richard, Drumurile romane în Banat, Banatica, IV, 1977, 148-149 [Publicaţie]
4. Fodorean, Florin, Drumurile din Dacia Romană, Cluj-Napoca, 2006, 240-241 [Publicaţie]
5. Bunoiu, Victor; Bertea, Sofia, Drumul roman de la Jdioara – Dealul Sclifa, 2022 [Fişă de sit] (sursa fişei de sit)
 
 
Scroll