Română   English Ministerul Culturii
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)
Informaţii despre SIT Localizează pe harta României
Cod RAN143469.48
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice) Lista Monumentelor Istorice din 2010SB-II-m-A-12134
NumeCasa Altemberger-Pempfhinger de la Sibiu (Hermannstadt (germ), Szeben (magh), Cibinium (lat))
JudețSibiu
Unitate administrativăMunicipiul Sibiu
LocalitateSibiu
Adresastr. Mitropoliei 2
Punct (Primăria Veche)
ReperMonumentul se află în apropierea Pieţei Mari din Sibiu, înconjurată de zidul de incintă al oraşului.
Categorieconstrucţie
Tipcasă
DescrierePrimăria Veche din Sibiu este considerată în literatura de specialitate cel mai important monument ale arhitecturii urbane medievale din această zonă a Transilvaniei. Interesul cercetărilor întreprinse aici se datorează însă şi situării cronologice a ansamblului la limita dintre doua perioade stilistice: goticul târziu şi Renaşterea. Clădirea, compusă din trei corpuri alaturate: turnul-locuinţă, corpul de legătură şi clădirea principală, este construită din cărămidă. În piatră au fost realizate doar cadrele de uşi, ferestrele şi nervurile bolţilor. Tocmai aceste componente au avut un rol însemnat în încadrarea cronologică a monumentului, chiar din secolul al XIX- lea, când cercetări arheologice nu fusesera încă întreprinse şi documentele de arhivă încă insuficient cercetate. Cercetarea actuală a ajuns la concluzia că etapa gotică a construcţiei trebuie încadrată cronologic între anii 1475 - 1491, în care proprietarul fusese membrul de vază al patriciatului sibian Thomas Altemberger. Lui i se atribuie construirea celor trei corpuri de clădire menţionate mai sus, cu o rezerva: clădirea principală a suferit modificări si, mai ales, amplificări într-o perioada ulterioară. În secolul al XVI-lea, ceea ce se numeşte acum "clădirea principală" a Primăriei Vechi a primit aspectul ei actual. După opinia lui Virgil Vătăşianu, etajarea acestui corp de clădire nu s-a putut efectua înainte de mijlocul secolului al XVI-lea. Aceasta opinie este susţinută de caracterul stilistic al Renaşterii, prezent în special la cadrele de ferestre şi usi, dar şi prin amplificarea clădirii spre Spinarea Câinelui, conţinând câteva elemente interesante. Ferestrele menţionate au forma dreptunghiulară şi dimensiunile celor din etapa gotică, marcând probabil dorinţa de a da clădirii un caracter unitar; profilele şi ornamentele ancadramentelor din piatra ale unor ferestre aparţin fără dubii Renaşterii, iar caracteristicile cadrelor altor ferestre situate la acelaşi nivel sunt cele ale goticului târziu.
Cladirea este în această etapă amplificată, prelungită spre strada Odobescu şi supraetajată. Intrarea principala nu se mai făcea prin turnuleţul adosat turnului-locuinţă, ci prin clădirea principală si aceasta se lega de-a lungul corpului intermediar de turn printr-o galerie deschisă, sprijinită pe console masive (un element similar se afla spre curtea interioară a Casei Haller din Piaţa Mare). În exterior, colţul clădirii la intersecţia dintre Spinarea Câinelui şi strada Odobescu formează un ieşind la nivelul etajului, stabilitatea acestei părţi a clădirii fiind asigurată printr-un stâlp deosebit de masiv şi o succesiune de arce de descarcare sprijinite pe console masive, în forma unor guri de tun incluzând o ghiulea. Este greu de crezut ca aceste forme ornamentale pot fi mai timpurii decât mijlocul - a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În 1545 clădirea a fost cumpărata de Magistratul oraşului şi devenea Primarie. Nu ar fi imposibil că modificările menţionate mai sus să fie determinate de noua ei funcţiune şi poate că motivul ornamental al consolelor amintite a fost menit să confirme caracterul public al clădirii şi să consfinţeasca aspectul ei de fortăreaţă, reieşit din masivitatea şsi unitatea zidăriei legată de altfel de zidul de incintă al oraşului şi întărită de micile dimensiuni ale ferestrelor parterului asemănătoare unor guri de tragere.
ObservațiiÎn 1988, dupa 20 de ani de reparaţi, clădirea Primăriei Vechi a devenit gazda secţiei de istorie a Complexului Muzeal Naţional Sibiu. Fiind transformată în muzeu, clădirea are un circuit obligatoriu la etaj. Accesul se face din gang, în dreapta, pe scări moderne, spre etaj. Până la turnul-locuinţă spaţiile nu oferă nimic spectaculos. Dincolo de acesta însă, se intră în volumetria intimă a camerei de locuit cu vatra de foc şi tavan casetat; mai departe, o nouă cameră spaţioasă, cu bovindoul spre Oraşul de Jos şi, la sfârşit, ocupând tot colţul clădirii, camera mare a consilierilor.
Stare de conservarefoarte bună / 01.02.2011
Regim de proprietatepublic
ProprietarMuzeul Naţional Brukenthal
Data ultimei modificări a fişei3.4.2013
 
Descoperiri în cadrul sitului:
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Descriere/ Observații Cod LMI
Casă  Epoca medievală (ante 1470; 1475-1491; post 1545; sec. XVIII; sec. XIX - încep. sec. XX) neprecizată Clădire, turn de locuit, clădire de legătură.
Mulţi istorici de artă au confirmat existenţa unor construcţii anterioare casei construite de Thomas Altemberger pornind de la simpla comparare a volumelor arhitectonice diferite (turnuri, un corp masiv de cladire, un corp de legătură), a unor structuri de zidarie deosebite şi de la datele istorice care pomenesc înainte de 1470.
Precizările arheologice sunt premize ale dezvoltării analizei istorice a condiţiilor în care a fost construită ctitoria Altemberger. Folosindu-şi autoritatea şi banii, Thomas Altemberger - primar timp de 20 de ani al Sibiului- a construit o clădire impunătoare, care se integra sistemului defensiv al oraşului. În acelaşi timp clădirea asigura spaţii şsi condiţii de locuit la nivelul standardelor epocii: camere de locuit încalzite, spaţii pentru reprezentare, camere pentru slujitori şi pentru igiena personală şi anexe gospodăreşti. Corpul nou construit, rezemat la un capăt pe un turn-locuinţă şi la celalalt pe un turn mai vechi, de incintă, era defavorizat de poziţia faţă de stradă, dar avea o largă expunere la soare. Turnul-locuinţă purta mai degrabă o semnificaţie simbolică - expresie a atracţiei patricienilor pentru forme arhitectonice specifice nobilimii decât o funcţiune militară. Deschiderile ferestrelor sunt largi, marcate de ancadramente din piatra. Accesul în spaţiul de locuit era pe la etaj. Actuala scară principală, de la nord-est, este urmarea unei refaceri, dar rampa iniţială a scării a fost amenajată în acelasi timp cu clădirea care se sprijinea pe un contrafort cu baza rotunjită. Clădirea ctitorită de Thomas Altemberger se compunea din camere de locuit, sala pentru primiri, spaţii de depozitare şi anexe gospodăreşti. Ansamblul arhitectonic s-a dezvoltat în jurul unei curţi de 676 mp. Analiza stilistică şi arheologică, datele de pe stâlpii loggiei şi informaţiile istorice sugerează un santier de construcţii care nu s-a terminat odată cu moartea lui Thomas Altemberger. În derularea şantierului după 1491 a fost implicat probabil în continuare Andreas Lapicida. Ctitorul ansamblului arhitectonic este fără îndoială Thomas Altemberger. Casa a avut o predominantă funcţie de reşedinţă civila, asigurând spre sfârşitul secolului al XV- lea confortul unei familii de patricieni cu mulţi copii. Constructorul a adaptat planul unei construcţii de plan rectangular cu curte interioară, la un teren de formă neregulată, impropriu unei astfel de desfăşurări geometrice. El a trebuit să uneasca un mai vechi turn de apărare cu un important turn de locuinţă la care comanditarii au ţinut în mod deosebit. Rupturile de segmente de pe latura nou creată nu au afectat prea mult impresia de armonie a spaţiului si cu atât mai puţtin prima cerinţă a comanditarilor: să fie o casă monumentală.
Ipoteza că în evoluţia clădirii sunt etape de construcţie nefinalizate este susţinută, între altele, de consola aflată în podul "corpului de legătura", legată funcţional de turnul-locuinţă. Ea nu a fost integrată într-o structura de zidărie. Nu putem trece cu vederea că peretele turnului-locuinţă vizibil în pod este tencuit. Acestea sunt argumente în favoarea ipotezei formulate si de Iuliana Fabritius-Dancu privind existenţa separată în jurul anului 1470 a turnului-locuinţă. Andreas Lapicida, la comanda lui Thomas Altemberger (devenit proprietar al turnului) ar fi construit şi decorat bovindoul.
Trecerea casei din proprietatea ctitorului Altemberger, după moartea sa survenită în 1491, în cea a lui Nicolaus Proll (1491), Johannes Lulay (1499) si Marcus Pemfflinger, legaţi prin funcţii de Sibiu este concomitentş cu trecerea de la formele mentale ale evului mediu târziu transilvanean la cele ale Renaşterii promovata de noii proprietari. Procesul este evident în ansamblu dar şi în detaliu. Turnurile casei lui Altemberger ţin de mentalitatea evului mediu, grădina cu loggie este scena unui personaj elevat, dornic de meditaţie şi odihnă.
Funcţia primordială a clădirii - sediu al Magistratului, rolul jucat de acesta în istoria comunităţii săseşti îndeamnă la prezentarea structurii instituţionale. Tabelul cu funcţionarii importanţi - judele regal, judele scaunal, primarul, administratorul orasului şi notarul - care au activat în fosta Casa Altemberger timp de 200 de ani, între 1545 - 1745, este sugestiv pentru evolutia vieţii politice. Noul sediu al Primariei, cumparat si restaurat în 1545.
Ultima funcţie pe care a avut-o casa Altemberger, devenită apoi sediul Magistratului, a fost cea de remiză a pompierilor.
În jurul anului 1700, clădirea Primăriei a intrat într-un nou proces de amenajare a interioarelor şi a acoperişului.
Clădirea Primăriei a suferit însă cele mai mari transformări, o adevarată restaurare, la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului XX.

Înainte de 1984, cercetările arheologice de la Primăria Veche au cuprins doua campanii conduse de regretatul Nicolae Puşcaşu şi de Thomas Nägler, una formală în anii saptezeci (?) şi cea din 1983. Prima campanie a urmărit sondarea curţii mici, în condiţiile în care se vehicula ideea existenţei unei aşezări anterioare colonizării germane.
Cercetări arheologice au fost întreprinse între 1984-2006, perioadă în care au fost cercetate curtea mică, terenul din curtea mare, două încăperi de la parter, în 1998 o a treia cameră din acelaşi corp al clădirii, iar în 2005 - 2006 camera 12 si camera 5. Numai pentru cercetarea spaţiului de la
subsol, printr-o săpătură periculos de adâncă, au fost necesare trei campanii arheologice. Cercetarea arheologică a monumentului s-a terminat într-o prima etapă în anul 1988, odată cu inaugurarea Muzeului de Istorie. Ea a fost reluată în 1991 datorită creşterii interesului faţă de monumentele istorice ale Sibiului, parte a patrimoniului cultural săsesc, şi a exigenţelor impuse de cercetarea inter şi multidisciplinară.
 
 
Cercetare:
  Tip cercetare An cercetare Număr campanie Observații Colectiv Instituţii
1. cercetări arheologice 1985-1993
Nume Prenume Rol
MUNTEANU-BEŞLIU P.
   
2. cercetări arheologice 1984
Nume Prenume Rol
NÄGLER Th.
   
3. cercetare arheologică 1967
Nume Prenume Rol
PUȘCAȘU N.
   

Bibliografie
1. Munteanu, Petre Beşliu, Primăria Veche Din Sibiu, Casa, Oamenii, Muzeul, Sibiu, 2006 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)
2. Munteanu, Petre Beşliu, Cercetări arheologice la Primăria Veche din Sibiu, Buletinul Comisunii Monumentelor Istorice, 1-4, VIII, București, 1997 [Publicaţie]
3. Fabini, H., Vechea Primărie sibiană, Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, 1-4, 1997 [Publicaţie]
4. Luca, Sabin Adrian; Pinter, Zeno Karl; Georgescu, Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, Monumente arheologice și istorice), Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, Centrul pentru Cercetarea și Valorificarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European, Bibliotheca SepteMateriale și cercetări arheologicestrensis III, Editura Economică, Sibiu, 2003, 202 [Repertoriu]