Existenţa podului de la Sucidava a fost doar menţionată lapidar în scrierile unor autori romano-bizantini sau în compilaţii anonime. La sfârşitul veacului al XVII-lea, Marsigli încerca fără succes să localizeze urmele sale. În schimb, podul este figurat în aceeaşi perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. În secolul XIX, urmel podului vor trezi interesul inginerului bucovinean Alexandru Popovici şi îl vor determina la Ceza Boliac să întrepindă investigaţii mai amănunţite.
La extremităţile podului exista câte o pilă culee (picior pod), care juca şi rolul de portal. Cea de pe malul nordic, singura cercetată, este constituită pe un postament din piatră legată cu mortar, var, nisip şi pietriş, cu dimensiunile maxime de 14,50x7,00 m. Peste aceasta a fost zidit portalul propriu-zis. Feţele sale exterioare sunt placate cu blocuri de calcar cioplite regulat, între care există un emplecton din piatră şi mortar. Baza laturii sudice a acestei pile culee era protejată de acţiunea directă a apelor fluviului Dumărea printr-un parament construit din blocuri foarte mari de piatră faţetată, cât şi prin realizarea unui pinten care spărgea valurile şi gheţurile.